Certificatul de Urbanism: Necesar sau Nu în Cazul Dezmembrării a Două Loturi?

Potrivit noului ordin 600 intrat in vigoare in luna februarie 2023 există anumite situații în care certificatul de urbanism nu este necesar.

La dezmembrarea unui teren in doua loturi in cazul imobilelor situate în intravilan, dacă documentația cadastrală de dezlipire nu are ca obiect realizarea de lucrări de construcții și/sau de infrastructură, nu este necesar certificatul de urbanism. Pentru dezmembrarea in cel putin 3 loturi, proprietarul trebuie să furnizeze o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că operațiunea nu se efectuează în scopul construirii.

Când este necesar un înscris suplimentar?

Dacă prin dezlipire este afectată suprafața aferentă construcției care nu este în indiviziune forțată, este necesară prezentarea unui înscris (ex: act emis de autoritatea locală competentă, act notarial etc.) din care să reiasă suprafața aferentă construcției care se scoate din părțile comune, eventuale obligații, constrângeri sau faptul că nu afectează utilizarea în condiții normale a construcției.

Dezmembrare/alipire terenuri

Când nu se solicită certificatul de urbanism?

Certificatul de urbanism nu se solicită atunci când numărul loturilor coincide cu cel din autorizația de construire sau din planul anexă din documentația tehnică – D.T.A.C, care a stat la baza emiterii acesteia. În caz de discrepanță, la documentația cadastrală se anexează și certificatul de urbanism.

Cat costa dezmembrarea in doua loturi

Pretul pentru dezmembrarea unui teren in doua loturi este de 1200 lei + 120 lei taxa OCPI.  Pentru a dezmembrarea in mai mult de 3 loturi se adauga 250 lei pentru fiecare lot in plus iar tariful OCPI creste cu 60 lei pentru fiecare lot. Documentatia 

Dezmembrarea Cadastrală a unui Imobil: Proces, Etape și Durată

1.  Colectarea actele necesare dezmembrarii terenului:

  • Copii după actele de identitate ale proprietarilor.
  • Documentația cadastrală anterior avizata a imobilului.
  • Certificatul de urbanism pentru dezlipire (necesar doar la dezmembrările în 3 sau mai multe loturi) ori declaratie autentica.
  • Acordul creditorului ipotecar, în cazul în care imobilul este ipotecat.

2. Elaborarea Documentației Cadastrale:

  • Se va efectua o analiză a documentelor pe care proprietarul le deține, urmând ca pe baza acestora să se stabilească data la care vor avea loc măsurătoriile.
  • Persoana autorizată solicită de la OCPI (Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara) informații din baza de date în baza convenției încheiate.
  • În colaborare cu proprietarul, persoana autorizată va identifica limitele imobilului și vecinătățile acestuia.
  • Se efectuează măsurătorile imobilului și se prelucrează datele rezultate pentru întocmirea documentației cadastrale.

3. Depunerea documentației cadastrale la OCPI

Documentația cadastrala întocmită în etapa anterioară trebuie depusă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara în vederea recepționării. Acest pas constă în:

  • Depunerea documentației la OCPI pentru recepționarea tehnică se face in sistem online prin incarcarea documentatiei de catre persoana autorizata in programul Eterra. 
  • OCPI poate solicita completări și/sau poate dispune verificarea în teren a corectitudinii întocmirii documentației.
  • Tariful solicitat de OCPI pentru avizare este de 60 lei pentru fiecare lot rezultat în urma dezmembrării, iar termenul de recepționare este de 7 zile lucrătoare.

4. Receționarea Documentației Cadastrale de către OCPI

OCPI va emite un referat de admitere a recepționării documentației, cu alocarea de numere cadastrale pentru fiecare imobil rezultat. La acest moment, dezlipirea (dezmembrarea) este recepționată din punct de vedere tehnic. La împlinirea termenului, persoana autorizată va ridica documentația cadastrala recepționată de OCPI și o va transmite proprietarului în două exemplare.

5. Autentificarea Actului de Dezlipire (Dezmembrare)

In aceasta etapa veți avea nevoie de serviciile unui notar public pentru a autentifica actul de dezlipire. Notarul public va solicita Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) să elibereze un extras de carte funciară pentru autentificare.

Apoi, pe baza unui exemplar al documentației cadastrale de dezlipire recepționate și a extrasului de carte funciară pentru autentificare, notarul public va încheia și autentifica actul de dezlipire. După aceasta, notarul public va depune la OCPI cererea de înscriere în cartea funciară a dezlipirii. Această cerere va fi însoțită de actul autentic de dezlipire și un exemplar al documentației cadastrale de dezlipire recepționate, și, dacă este cazul, o fotocopie a certificatului de urbanism.

Trebuie să știți că OCPI percepe un tarif de 40 de lei pentru eliberarea extrasului de carte funciară pentru autentificare, iar termenul de eliberare este de o zi lucrătoare. În plus, tariful pentru înscrierea în cartea funciară a dezlipirii este de 60 de lei pentru fiecare lot rezultat în urma dezlipirii, iar termenul de înscriere este de 9 zile lucrătoare.

6. Înscrierea actului de dezlipire în Cartea Funciară de catre notar:

OCPI va dispune prin încheiere de carte funciară înscrierea dezlipirii în cartea funciară. În baza încheierii de carte funciară, se va închide (sista) cartea funciară a imobilului dezlipit și se vor deschide cărți funciare noi, câte una pentru fiecare imobil (lot) rezultat din dezlipire. Notarul public va ridica încheierea de carte funciară și extrasele de carte funciară pentru informare.

7. Informații Suplimentare cu privire la Durata Avizării și Taxe în Regim de Urgență

Dacă doriți să beneficiați de avizare sau înscriere în regim de urgență, va trebui să țineți cont de următoarele:

  • Tariful OCPI pentru recepție și/sau înscriere în regim de urgență este de patru ori valoarea normală, adică 60 lei x 4/imobil rezultat.
  • Termenul de recepționare este de 7 zile în regim normal sau 3 zile în regim de urgență.
  • Termenul de înscriere în cartea funciară este de 7 zile în regim normal sau 3 zile în regim de urgență.

Procesul de dezmembrare a unui imobil implică o serie de etape distincte, fiecare cu durata sa specifică. Durata totală a procesului poate varia în funcție de complexitatea cazului și de termenele de avizare sau înscriere ale autorităților competente. Cu toate acestea, în general, întregul proces poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni.

Pentru mai multe informatii despre dezmembrarea terenului ori pentru a programa o lucrare ne poti contacta oricand intre orele 08:00 -19:00

Ing. Emilian Ion