Bine ați venit pe blogul nostru, unde astăzi vom dezlega misterul din spatele termenilor tehnici ce stau la baza proiectării și evaluării imobiliare: suprafața construită și suprafața desfășurată.
Aceste concepte sunt coloana vertebrală a urbanismului și arhitecturii, influențând de la designul clădirilor până la legalitățile construcțiilor. Deci, haideți să explorăm împreună aceste definiții și să înțelegem cum ne afectează ele lumea construită.
Suprafața construită arată cât loc ocupă o clădire pe pământ. Este importantă pentru a afla cât de mult din teren este acoperit de clădire, cunoscut ca Procentul de Ocupare a Terenului (POT).
Legislația în vigoare ne oferă o definiție clară, dar în același timp deschisă interpretărilor: suprafața construită este „amprenta la sol a clădirii sau proiecția pe sol a perimetrului etajelor superioare”. Aici intervine o complexitate: ce se întâmplă când amprenta reală a clădirii diferă de proiecția sa? Această ambiguitate poate duce la interpretări variate, influențând direct calculul POT.
Procentul de Ocupare a Terenului (POT) se calculează prin împărțirea suprafeței construite la nivelul solului la suprafața totală a terenului pe care se află construcția inmultit cu 100. Acest procent ne arată câtă parte din teren este acoperită efectiv de clădire, fără a lua în considerare spațiile verzi, parcările sau alte spații neconstruite din cadrul terenului respectiv.
Mergând mai departe, suprafața construit desfășurată ne oferă o perspectivă asupra întregului volum al clădirii, incluzând toate planșeele. Aceasta este esențială pentru stabilirea Coeficientului de Utilizare a Terenului (CUT), un alt indicator cheie în urbanism. Însă, nu toate spațiile sunt egale în fața legii: subsolurile cu înălțime redusă, parcările, spațiile tehnice și cele de protecție civilă sunt scutite de la această măsurătoare. Prin urmare, CUT se concentrează pe spațiul care este cu adevărat utilizabil.
Suprafața utilă este suma spațiilor interioare ale unei construcții, fie că vorbim despre un singur nivel sau despre întreaga clădire. Aceasta exclude elementele structurale, precum grosimea pereților sau spațiile ocupate de uși și ferestre, punând accentul pe zona disponibilă pentru activități. Când ne referim la întreaga clădire, termenul se transformă în Suprafața Utilă Desfășurată, care include toate încăperile utilizabile, de la subsol până la acoperiș.
Regulamentul de Urbanism al Municipiului București aduce în discuție interpretări specifice ale acestor termeni, cu intenția de a nu descuraja construcția de balcoane și logii, care adaugă valoare estetică clădirilor. Totuși, trebuie să fim conștienți de potențialele abuzuri care pot apărea în calculul acestor suprafețe, fie din partea constructorilor, fie din partea autorităților, uneori motivate de corupție.
Modul în care sunt interpretate și calculate aceste suprafețe poate schimba radical indicatorii urbanistici. Includerea proiecțiilor etajelor superioare în suprafața construită la nivelul solului este o practică menită să asigure un echilibru între spațiul construit și cel liber. Este o metodologie logică, dar nu lipsită de provocări și interpretări.
În încheiere, este esențial să înțelegem rolul crucial pe care îl joacă suprafețele construite și desfășurate în determinarea calității arhitecturale și a planificării urbane. Trebuie să abordăm aceste definiții cu atenție și să evităm manipularea indicatorilor urbanistici. Balcoanele și logiile, deși pot fi subiectul unor controverse, nu ar trebui descurajate, având în vedere importanța lor estetică și funcțională.
Acest articol a fost o incursiune în lumea complexă a suprafețelor în arhitectură și urbanism. Sperăm că v-a oferit o perspectivă clară și că veți privi clădirile și spațiile urbane cu o înțelegere mai profundă a ceea ce se întâmplă dincolo de fațadele lor.